Hugo Rafael Chavez Frias este cea mai proeminentă personalitate politică din America Latină. Hugo Chavez a reuşit performanţa de a-l detrona chiar şi pe Fidel Castro în ceea ce priveşte gradul de expunere media.

Controversele din jurul personalităţii lui Hugo Chavez sunt numeroase. Nu puţini au fost aceea care au afirmat că Hugo Chavez se află în fruntea unui regim de sorginte dictatorială. Astfel, ne-am propus să căutăm elemente care să evidenţieze „sexul” regimului creat şi condus de Hugo Chavez. Altfel spus, căutăm răspuns la întrebarea: Este Hugo Chavez dictator?

Militarul Hugo Chavez
Aidoma multor dictatori de pe mapamond Hugo Chavez este de formaţie militar. A fost ofiţer activ al armatei din Venezuela în perioada 1971-1992. A fost nevoit să părăsească uniforma militară în 1992 din cauza Operaţiunii Zamora. Aceasta a constat într-o eşuată lovitură de stat care l-a avut în centru pe locotenent-colonelul Hugo Chavez.

Întreaga operaţiune a fost îndreptată contra preşedintelui în exerciţiu Carlos Andres Perez şi a fost un fiasco pentru care Hugo Chavez a suferit o scurtă perioadă de detenţie. Trebuie spus că dictatorul libian Muammar al-Gaddafi a fost colonel în armata libiană, iar Sadam Hussein ocupa un rang înalt în ierarhia militară irakiană înainte să preia puterea supremă. Deci, încercarea de cucerire a puterii prin forţă îl apropie de numeroase figuri dictatoriale.

În perioada în care a servit în forţele militare venezuelane şi-a coagulat o doctrină politică care se bazează pe trei figuri marcante din istoria ţării sale. Este vorba despre Simon Rodriguez, Simon Bolivar şi Ezequiel Zamora. Totodată, bolivarianismul accentuat a fost îmbogăţit cu o pregnantă ramură socialistă care se pliază perfect pe naţionalismul fervent al lui Hugo Chavez.

Putem vorbi, aşadar, de un naţional-socialism sud-american fără conotaţii rasiste sau peiorative. Această realitate îl apropie întrucâtva de Adolf Hitler. Cel din urmă un fost un militar (caporal) care a dorit să ajungă la putere prin puciul de la München (1923) şi a preluat în cele din urmă puterea cu ajutorul sufragiilor (1933).

Hugo Chavez a organizat o lovitură de stat în 1992, iar în 1998 a câştigat alegerile prezidenţiale din Venezuela. Ca şi Hitler a fost încarcerat pentru un scurt interval de timp, iar ulterior a devenit o figură politică centrală care a urcat treptele puterii politice prin votul popular.

Politicianul Hugo Chavez
Înaintea alegerilor din 1998 Hugo Chavez şi-a definit obiectivele a căror urmărire avea să-l transforme într-un şef de stat insolit şi excentric aşa cum sunt de obicei dictatorii. După cum am mai menţionat, gândirea sa politică este un amestec de naţionalism, bolivarianism şi socialism. Duşmanii naturali ai acestei doctrine sunt oligarhii din Venezuela şi SUA.

Hugo Chavez a candidat la alegerile din 1998 din partea Polului Patriotic (o alianţă electorală compusă din mai multe partide). A câştigat cu 56% din voturi în ciuda unei puternice propagande îndreptată împotriva sa. Aceasta a fost iniţiată de oligarhii care controlau mare parte din mass-media. A câştigat, putem spune, în maniera în care a ieşit victorios Traian Băsescu în 2009.

Preşedintele României a avut atunci o campanie electorală axată pe lupta contra oligarhilor pe care i-a etichetat drept moguli. În timp ce presa deţinută de aceşti moguli îl „tămâia” intens.

Hugo Chavez a preluat funcţia supremă în stat la 2 februarie 1999. Imediat a iniţiat o reformă electorală menită să schimbe ţara din temelii. Şi Traian Băsescu se luptă încă de la începutul primului său mandat să ofere României o constituţie care să confere preşedintelui un rol central.

Însă, spre deosebire de omologul său român, Hugo Chavez a reuşit să impună o nouă constituţie în 1999. Noul act fundamental al Venezuelei are câteva prevederi interesante precum: mandatul prezidenţial este de şase ani, iar preşedintele are dreptul de a legifera în ceea ce priveşte drepturile civile, economia şi finanţele; parlamentul bicameral compus din Senat şi Camera Deputaţilor a fost înlocuit de către un parlament monocameral denumit Adunarea Naţională; armata a devenit un factor central în stat căpătând şi atribuţii de menţinere a ordinii, iar Republica Venezuela a devenit Republica Bolivariană Venezuela.

În prevederile Constituţie din 1999 identificăm germenii unui regim dictatorial. Mai întâi, Hugo Chavez a schimbat denumirea ţării o practică des întâlnită printre dictatori. De pildă, prietenul său Gaddafi a făcut din Libia o jamahirie. În al doilea rând, a contopit puterea executivă cu cea legislativă prin acordarea preşedintelui a posibilităţii de a legifera în anumite chestiuni. Astfel, a fost încălcat clasicul şi esenţialul principiu al separării puterilor în stat (executivă, legislativă şi judecătorească).

În plus, a implicat armata în problemele politice şi sociale ale ţării ceea ce indică faptul că la temelia regimului său se află forţele armate şi nu consensul popular. Parlamentul bicameral a devenit monocameral. Un alt vis neîmplinit al preşedintelui Traian Băsescu. Parlamentul monocameral este specific regimurilor dictatoriale. Să nu uităm că în timpul lui Nicolae Ceauşescu România a avut un parlament monocameral numit nu Adunarea Naţională, ci Marea Adunare Naţională.

Pentru echilibru trebuie să precizăm că Parlamentul European este compus dintr-o singură cameră ca şi legislativul statului Israel (knesset), iar Israelul este fără doar şi poate o ţară democratică. Totuşi, rămâne constatarea că dictatorii au o predilecţie pentru parlamentul monocameral. Toate acestea, ne îndreptăţesc să credem, că prin Constituţia din 1999 în Venezuela s-au pus bazele unui regim autoritar cu clare tendinţe dictatoriale.

Dictatorul Hugo Chavez
Pe baza noii Constituţii Hugo Chavez a fost reales în 2000. Imediat a pus bazele unui parteneriat strategic cu Cuba lui Fidel Castro şi a început naţionalizarea parţială a industriei petroliere ceea ce l-a adus în conflict deschis cu SUA şi alte state occidentale. A adoptat la nivel internaţional o retorică naţionalistă şi anti-americană concretizată, printre altele, prin strânse legături cu regimurile dictatoriale din Cuba, Iran, Coreea de Nord, Libia şi Siria.

Pe plan intern, în 2002 au avut loc mari mişcări de protest contra regimului său, iar forţele de ordine au intervenit cu o brutalitate specifică dictaturilor. Cu ajutorul armatei Hugo Chavez a fost înlăturat de la putere pentru câteva zile doar ca să se întoarcă în triumf întrucât o mare parte a populaţiei era încă de partea sa. În 2004 opoziţia a iniţiat procedura de demitere a preşedintelui la fel cum s-a întâmplat în România în 2007.

Hugo Chavez a fost reconfirmat de către 59% dintre alegători spre deosebire de Traian Băsescu care a fost sprijinit de 75% dintre cei care s-au prezentat la vot la referendumul din 2007.

În urma acestor evenimente Hugo Chavez a dezvoltat o retorică specifică dictatorilor. Astfel, pentru a câştiga suport în rândul populaţiei a început să fluture ideea unei posibile invazii americane sprijinită de Columbia. Fapt pentru care a importat cantităţii importante de armament şi a sporit substanţial efectivele militare. Ideea pericolului iminent din exterior este, după cum am spus, specifică regimurilor de mână forte. În perioada interbelică propaganda din URSS acredita ideea că Rusia este o „cetate asediată”, iar capitaliştii complotează în vederea distrugerii patriei socialismului.

Având în vedere că Venezuela este a cincia ţară exportatoare de petrol şi ştiind apetitul SUA pentru hidrocarburi ideea invaziei nu era tocmai lipsită de temei. Dar, după cum bine se ştie, Statele Unite ale Americii sunt foarte atente la pretextele prin care justifică o invazie. Deocamdată, nu au găsit unul viabil pentru debarcarea lui Hugo Chavez şi nu negăm faptul că liderul de la Caracas este un ghimpe în coasta „unchiului Sam”.

Hugo Chavez a fost reales în 2006 şi afirmă că va candida şi la următoarele alegeri prezidenţiale în pofida faptului că are grave probleme de sănătate. Regimul lui Hugo Chavez este unul de sorginte dictatorială. Însă nu este o dictatură în accepţia clasică a termenului. Unele dictaturi s-au adaptat la regulile jocului democratic pe care le simulează foarte bine. Acesta este cazul lui Hugo Chavez şi, probabil, al lui Vladimir Putin.

Actualul premier de la Moscova şi viitorul preşedinte al Rusiei se luptă la rându-i cu oligarhii şi cu complotiştii din NATO în timp ce opoziţia este suprimată mai mult sau mai puţin discret.

În consecinţă, Hugo Chavez este, în opinia noastră, un dictator. Însă ne simţim datori să precizăm că cel care a creat „Socialismul secolului XXI” a ajutat la ridicarea Venezuelei sub multe aspecte, iar prezenţa sa în fruntea statului nu este tocmai malefică pentru cea mai mare parte a populaţiei.

Prof. dr. Gheţău Gh. Florin