Victoria Melita (Victoria Fiodorovna în limba rusă) de Saxa-Coburg-Gotha, născută prinţesa de Walles, de Irlanda şi de Saxa-Coburg şi Gotha, este al treilea copil şi a doua fiică a prinţului Alfred al Regatului Unit, duce de Edimburg şi de Saxa-Coburg-Gotha şi a marii-ducese a Rusiei Maria Alexandrovna (1853–1920).

S-a născut la 25 noiembrie 1876 la Malta în Palatul San Antonio unde s-au stabilit părinţii săi după numirea tatălui său în postul de comandant şef al forţelor armate ale Marii Britanii în Marea Mediterană (1873).

Primul său prenume a fost atribuit în onoarea bunicii sale, regina Victoria, al doilea în onoarea insulei (Medita – unul din numele engleze ale Maltei). În momentul naşterii sale, prinţesa Victoria Melita de Saxa-Coburg şi Gotha ocupa al zecelea rang în ordinea de succesiune la tronul britanic. Familia sa a numit-o în mod afectuos „Ducky”.

A primit o educaţie tipic britanică. Din cea mai fragedă copilărie a fost pasionată de muzică, a pictat cu talent şi a citit cu asiduitate. Conform surorii sale, Regina Maria a României, „Ducky” avea un temperament dificil, a fost un copil timid, serios şi sensibil. Se îmbrăca cu o eleganţă sofisticată. Poseda maniere dulci, o feminitate foarte delicată şi avea un caracter foarte puternic.

Familia s-a stabilit la Coburn în 1889, când ducele Alfred a fost chemat să-i succede unchiului său ducele Ernest al II-lea de Saxa-Coburg-Gotha (1818–1893).

Mama lor, Maria Alexandrina a Rusiei, care era pro-germană, a început să-şi educe imediat copiii în stilul germanic. Şi-a încredinţat copiii unei noi guvernante şi i-a învăţat să poarte haine simple.

În 1891, însoţindu-şi mama, prinţesa Victoria Melita s-a dus în Rusia la funeraliile prinţesei Alexandra a Greciei şi a Danemarcei (1870–1891), care a murit la numai 21 de ani din cauza unei naşteri. Era soţia marelui-duce Paul Alexandrovici al Rusiei, fiul lui Alexandru al II-lea şi al Mariei de Hessa-Darmstadt.

În timpul acestui sejur l-a întâlnit pe vărul său, marele duce Cyrill Vladimirovici şi s-au îndrăgostit unul de altul. Dar Biserica ortodxă, interzicea uniunile între veri, aşa încât căsătoria lor era imposibilă.

După decesul ducelui Ernest al II-lea de Saxa-Coburg-Gotha în 1893, la tron i-a succedat Alfred de Edimburg unchiului său şi prinţesa Victoria Melita a primit titlul de ducesă de Saxa-Coburg şi Gotha. După căsătoria surorii sale, Maria, cu prinţul moştenitor al României, Ferdinand de Hohenzollern, regina Victoria a început să caute un soţ convenabil pentru fiica sa cea mică. Şi a considerat că prinţul Ernest-Luis de Hessa ar fi o partidă bună pentru micuţa „Ducky”.

Regina Victoria dorea o căsătorie între fiul său şi ea (protestantismul autoriza o căsătorie de părinţi apropiaţi). Totuşi, Ernest-Luis şi Victoria Melita au refuzat.

Tânăra prinţesă engleză l-a refuzat pe marele-duce Cyrill al Rusiei la Sankt Petersburg. Până la urmă, cei doi au cedat sub presiunea familiei. Căsătoria a fost celebrată la 9 aprilie 1894 la castelul Ehrenburg la Coburg, unde a fost organizată o ceremonie magnifică. A participat o mare parte a familiilor regale, la care tareviciul, viitorul Nicolae al II-lea trebuia să ceară mână celei mai tinere dintre prinţesele de Hessa-Darmstadt, Alix.

Era un secret care a eclipsat nunta celor doi, un eveniment politico-monden. Alix era sora mai mică a lui Ernst.

Dar uniunea dintre Victoria Melita şi Ernst a fost nefericită. Ea se plângea mereu de lipsa de atenţie de partea tânărului său soţ.

Cuplul a avut doi copii: Elisabeth, supranumită „Ella” (născută la 11 martie 1895, decedată în 1903) şi un fiu – născut mort (la 25 mai 1900).

Marele-duce purta multă atenţie micuţei sale – pe care o adora. Elisabeth semăna mult cu mama sa şi prefera compania tatălui său în loc de cea a Victoriei Melita.

Tânărul cuplu a dat multe recepţii în castelul lor pentru tinerii lor prieteni. Dar marea-ducesă nu se interesa deloc de responsabilităţile sale publice: nu se ocupa de niciun organism de binefacere şi se plictisea în cadrul ceremoniilor oficiale. Fără griji faţă de datoriile sale, conversa numai cu persoanele care o distrau, ignora personalităţile – fie şi cele de rang înalt – pe care le găsea plicticoase.

Neglijenţa marii-ducese de Hess-Darmstadt privind responsabilităţile sale au avut darul de a provoca furia marelui-duce Ernest. În sânul cuplului marelui-duce izbucneau des scene. Marea-ducesă, în accesele sale de furie, ţipa, arunca platoul cu ceai, sau vasele chinezeşti de ziduri.

În 1897, Victoria Melite de Hessa-Darmstadt, căsătorită de trei ani şi în vârstă de 20 ani, a fost profund umilită: a descoperit, intrând în apartamentele soţului său, că acesta era în pat cu un servitor.

Bunica soţilor, regina Victoria, în vârstă de 78 ani, şi care îşi sărbătorea în acel an jubileul de diamante, a fost întristată, dar, cuplul având o fetiţă de 2 ani, suverana britanica şi împărăteasa Indiilor a refuzat de a examina cererea de divorţ.

Conflictul s-a stins patru ani mai târziu în ianuarie 1901. Curtea Supremă din Hessa a pus capăt cuplului mare-ducal la 21 decembrie în acelaşi an. Nicolae al II-lea, cumnatul soţilor, îi scria mamei sale că, chiar şi moartea ar fi fost de preferat „la ruşinea divorţului”.

Proaspăt divorţată, a trăit împreună cu mama şi fiica sa, Elisabeth, la Riviera. În 1903, micuţa a murit de febră tifoidă. După divorţul Victoriei Melita şi al lui Ludovic al II-lea de Hessa-Darmstadt, sora mai mica a marelui-duce, împărăteasa Alexandra Fiodorovna a reuşit să-şi convingă soţul, ţarul Nicolae al II-lea de a-l trimite pe marele-duce Cyrill în serviciu în Extremul Orient. Părinţii marelui-duce, marele-duce Vladimir Alexandrovici al Rusiei şi marea-ducesă Maria de Mecklenburg-Schwerin au îngreunat relaţiile dintre prinţesa Victoria Melita şi fiul lor, nedorind un divorţ.

Marele-duce Cyrill a supravieţuit conflictului ruso-japonez (1904–1905), dar cu răni grave căpătate în timpul exploziei navei amiral Petropavlovsk şi a revenit la Sankt Petersburg ca erou. Apoi, s-a dus în străinătate, la Coburg, unde a întâlnit-o pe prinţesa Victoria Melita.

În fine, marele-duce Cyrill s-a căsătorit cu aceasta la 8 octombrie 1905 la Tegernsee în Bavaria. A fost o ceremonie foarte simplă la care a asistat mama prinţesei Victoria Melita, sora sa Beatrice de Edinburg şi de Saxa-Coburg-Gotha şi un membru al familiei din Adelberg.

Dar cu trei zile înainte de a această căsătorie, ţarul Nicolae al II-lea a retras titlurile imperiale ale marelui-duce, cât şi dreptul său de a aparţine la familia imperială. Între altele, a fost privat de rangul său în succesiune la tronul Rusiei.

Acestă căsătorie, nedorită de suveranii Rusiei, a fost celebrată fără consimţământul ţarului. În plus, prinţesa Victoria Melisa de Saxa-Coburg şi Gotha nu s-a convertit la credinţa ortodoxă înaintea uniunii sale cu marele-duce. Căsătoria lor a provocat scandal la Curtea Rusiei şi în Anglia deopotrivă.

În acest timp, ţarul Nicolae al II-lea a restabilit drepturile familiale: a fost plasat în rangul trei de succesiune la tronul imperial.

Împăratul a recunoscut în fine căsătoria la 15 iulie 1907, după convertirea Victoriei Melita de Saxa-Coburg şi Gotha la religia ortodoxă, printr-un decret personal şi a decernat prinţesei, titlurile de mare-ducesă Victoria Fiodorovna şi predicatul Alteţă. Ea a reşit să cucerească o parte din înalta societate rusă şi din familia imperială, cea mai liberală, graţie recepţiilor sale şi mondenităţilor elegante.

După asasinarea lui Rasputin, în decembrie 1916, marele-duce şi marea-ducesă au semnat cu alţi membrii ai familiei regale o petiţie prin care cereau împăratului de a face proba clemenţei privindu-l pe marele-duce Dimitri Pavlovici Romanov al Rusiei (1891–1942), unul dintre asasinii stareţului care înnebunise familia imperială rusă. Dar ţarul a refuzat!

Marea-ducesă Victoria Fiodorovna a servit ca infirmieră a Crucii Roşii în timpul Primului Război Mondial şi a organizat un serviciu de ambulanţe motorizate.

Reacţia marelui-duce Cyrill faţă de Revoluţia din februarie 1917 variază conform surselor. El s-a dat de partea revoluţionarilor, trădând prin asta jurământul de fidelitate dat împăratului. Purtând o cămaşă roşie de revoluţionar sub uniforma sa, a comandat regimentului Gărzii de la palatul Taurid unde se afla sediul Dumei şi i-a adus susţinerea sa. Unii membrii ai familiei imperiale i-au reproşat acest gest. Pe de altă parte, conform unor zvonuri din epocă, primarul Petrogradului, A. Balk a declarat la 27 februarie 1917, că în scopul de a menţine o represiune contra protestanţilor, marele-duce şi-a oferit gărzile generalului Believ, pe atunci ministru de Război şi comandamentului districtului militar al Petrogradului, generalul Kababov.

Guvernul provizoriu a ordonat arestarea ţarului Nicolae al II-lea şi al familiei lui la 8 martie 1917. Victoria Melita de Saxa-Coburg şi Gotha şi soţul său au fost autorizaţi de a părăsi Rusia. Au plecat în Finlanda. Marea-ducesă şi-a ascuns bijuteriile în blănuri cusute.

Unicul lor fiu Vladimir s-a născut în Finlanda, la 30 august 1917. Pentru că mâncarea era rară în fostul ducat al Rusiei imperiale, cuplul s-a văzut nevoit de a cere ajutorul familiei lor. În iulie 1918, Victoria Melita a adresat o scrisoare prinţesei Margaret de Connaught (1882–1920), soţia prinţului moştenitor al Suediei, prin care îşi ruga verişoara de a-i trimite alimente pentru copil pentru a-l putea hrăni pe micuţul Vladimir Kirillovici. Reproşând familiei sale engleze de a fi făcut puţin pentru a veni în ajutorul Romanovilor, marea-ducesă s-a înstrăinat de fapt de Anglia.

Familia s-a stabilit la Coburg apoi în sătucul breton Saint-Briac în Franţa. Cu câţiva ani înainte de declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, datorită poziţiei anti-bolsevice a Germaniei, cuplul s-a interesat de partidul nazist. În 1922, marea-ducesă Victoria Melita de Saxa-Coburg şi Gotha şi soţul său au asistat la o adunare nazistă la Coburg.

La Saint-Briac, marele-duce Cyrill s-a declarat şef al casei imperiale în 1924 contrar dorinţei Romanovilor de a nu proclama succesor al ţarului şi a fratelui său asasinaţi înainte de decesul împaărătesei moştenitoare (care a avut loc în 1928).

În noiembrie 1924, sperând să obţină susţinerea americană pentru restaurarea monarhiei din Rusia, marea-ducesă Victoria Melita de Saxa-Coburg şi Gotha s-a dus în Statele Unite, însă tentativa ei a fost în van. Mai mult, în prestigiosul New York Times a apărut un articol care le era defavorabil soţilor. Dar ea a continuat să-şi ajute soţul pentru a putea fi restaurată monarhia în Rusia.

S-a ocupat de opere de binefacere. Era o pianistă excelentă şi iubea să picteze acuarele. Şi-a vândut operele pentru a supravieţui.

La 25 noiembrie 1925, la Coburg, fiica sa, marea-ducesă Maria Kirillovna a Rusiei s-a căsătorit cu vărul său Frederic Carol de Leiningen (1898–1946).

Unica speranţă a Victoriei Melita era de a-şi vedea fiul, într-o zi, marele-duce Vladimir Kirillovici al Rusiei urcând pe tronul imperial. Deşi era neliniştită pentru securitatea ei şi dorea ca fiul său sa fie educat ca Romanovii înainte de Revoluţie, cu toate că acesta nu frecventa nicio şcoală. A fost instruit de un tutore. Iar marea-ducesă a refuzat pentru el orice educaţie pentru o viitoare carieră profesională. Tânărul mare-duce îşi iubea mama şi o respecta. Era conştient de viitoarea lui pozitie de şef al Casei Imperiale a Rusiei.

În sătucul breton, marea-ducesă era populară şi avea prieteni. Aici se găseau însă şi mulţi pensionari englezi. Cu toţii vedeau diferenţele dintre cei doi soţi ai familiei imperiale ruseşti.

În 1933, au circulat zvonuri privind călătoriile la Paris ale marelui-duce Cyrill Vladimirovici în scopuri de relaţii sexuale ocazionale. De altfel, într-o scrisoare adresată reginei Maria, Victoria Melita o informa de infidelităţile soţului său şi era profund întristată. Dar pentru binele copiilor săi marea-ducesă a menţinut o anume faţadă însă a fost incapabilă de a ierta trădarea soţului său. S-a retras din viaţa activă si s-a închis.

A fost însă foarte apropiată de sora ei, Regina Maria a României. În februarie 1936, după ce a asistat la botezul celui de-al cincilea nepot Mechtilde, marea-ducesă Victoria Melita de Saxa-Coburg şi Gotha a fost victima unui accident vascular cerebral.

A decedat la 1 martie 1936 la Amorbach in Germania şi a fost înhumată în cripta familiala a castelui de la Coburg. Marele-duce Cyrill Vladimirovici al Rusiei a rămas foarte singur după decesul soţiei sale. La decizia nepoatei sale, marea-ducesă Leonida Georgievna Bragation-Mukransky (1914–2010) şi cu acordul autorităţilor ruse, la 22 martie 1995, resturile marii-ducese Victoria Melita de Saxa-Coburg şi Gotha şi ale soţului său, marele duce, Cyrill Vladimirovici al Rusiei au fost transferate la Sankt-Petersburg, unde au fost înhumate în bazilica fortăreţei Sf. Petre şi Sf. Pavel din oraş.